Tocmai când televiziunile, în criză de inspiraţie şi personal, se refugiaseră în ştiri cu ambuteiaje rutiere, iată că a apărut subiectul salvator: scandalul „Remeş- Mureşan“.
Mulţi n-au ratat ocazia să mai dea o dată dovada loialităţii de partid şi de stat, deturnând discret atenţia publică dinspre tema propriu-zisă (doi miniştri de dreapta suspectaţi că negociau o mită substanţială, bătând către valoarea de 100.000 euro) către o alta, reală şi ea, dar cu totul secundară în context (statutul şi deficienţele TVR).
Aşa că s-a trecut la organizarea de anchete, audieri şi alte evenimente mondene, în parlament şi în interiorul breslei, care să dea impresia de vigilenţă şi introspecţie.
Sigur, Remeş şi Mureşan sunt nişte şobolani nenorociţi, dar, fraţi români, alta e chestia serioasă care ne interesează pe noi aici.
Între altele, CTP a fost chemat rapid ca să dea, cu încruntările şi certitudinile sale fulgerătoare, interpretarea canonică a fenomenului: o coproducţie artistică DNA-TVR. Că uite filmul cum e montat; cum are titraj cu majuscule perverse la BĂSESCU şi COMISIE; că dacă ar fi fost pe bune, de ce nu l-a săltat procurorul pe Remeş cu plicul în mână etc. Manipulare, clar.
Între timp, capetele de acuzare au căzut pe rând: secvenţele au fost montate fără denaturări, după cum ne-a anunţat o săptămână mai târziu chiar CTP; titrarea nu aparţinea televiziunii, iar majusculele se pare că sunt practică uzuală la înregistrări de felul ăsta; împricinaţii nu puteau fi arestaţi, că nu era un flagrant organizat, ci doar un prim filaj în dosar, procurorul având nevoie şi de alte probe despre licitaţie pentru a demonstra legătura cauză-efect.
Ce a mai rămas pe tapet, după atente investigaţii la Clubul Român de Presă? Păi, a rămas că „s-au comis unele greşeli redacţionale“, din care am reţinut reproşul
