Vladimir Tismăneanu: Premiul Nobel acordat lui Doris Lessing încununează o carieră intelectuală de o mare deschidere spirituală şi morală. Sursa: EVZ

Nu mă voi ocupa în acest articol de opera literară a scriitoarei. Ea îşi are exegeţi cât se poate de competenţi şi admiratori de lungă durată. Să amintesc fie şi în treacăt că printre primii (dacă nu primul) care a scris în România elogios despre Doris Lessing, şi asta cu mulţi ani înaintea Nobelului, a fost Mircea Mihăieş.

Mă voi ocupa aici de un moment extraordinar când am cunoscut-o pe Doris Lessing şi voi cita din reflecţiile ei pe tema totalitarismului comunist. Era în primăvara anului 1992 când am luat parte la conferinţa internaţională despre „Intelectualii şi schimbarea socială din Europa de Est şi Centrală“ organizată de faimoasa revistă „Partisan Review“. Textele intervenţiilor şi meselor rotunde au fost publicate într-un număr special apărut în toamna anului 1992 (un volum pe care îl recomand din suflet pentru publicarea în limba română).

Ne-am adunat atunci la Universitatea Rutgers numeroşi intelectuali americani şi europeni, dornici să înţelegem natura marii transformări din 1989 şi rolul intelectualilor critici în prăbuşirea tiraniilor leniniste. Erau prezenţi, intervenind pe teme legate de statutul intelectualului şi relaţia sa cu politica, trei laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură: Saul Bellow, Iosif Brodsky şi Czeslaw Milosz. Printre participanţi îi amintesc pe Slavenka Drakulic şi Adriana Babeţi, Richard Pipes şi Ralph Ellison, Norman Manea şi Adam Zagajewski, Susan Sontag şi Adam Michnik, George Konrad şi Hans Magnus Enzensberger. Doris Lessing era o prezenţă rezervată, aş spune chiar timidă. Ne-am apropiat de ea, Mircea, Adriana şi cu mine, am început una dintre acele febrile conversaţii de pauză, întrerupte abrupt şi frustrant de reluarea dezbaterilor. C