Prometeu si Maiastra, ce le turnasem aproape impreuna, mi-au dezvaluit ca este cu putinta o sculptura a focului.
Constantin Brancusi
Posteritatea consfinteste Maiestrei rolul de a proclama cel mai limpede romanitatea sculptorului. E singura lucrare al carei titlu, deliberat intraductibil, convoaca explicit mitologia romaneasca sa participe la proiectul esteticii brancusiene. Si este semnificativ de constatat ca, in intreg cuprinsul creatiei, ciclul de lucrari cel mai cuprinzator il inspira tocmai aceasta legenda autohtona.
Cert, pasarile maiestre cioplite de taranii nostri nu s-au impus in arta lumii prin valoarea lor sculpturala intrinseca. Marile muzee etnografice se dezintereseaza de artizanatul romanesc. Cu atit mai mult, reusita brancusiana apare prodigioasa cind ajunge sa capteze, pentru motivul Maiestrei, interesul colectionarilor si al publicului, pe mai multe continente. Transupus in gama majora a artei culte, simbolul pasarii vrajite urca ametitor din basmele romanesti pentru a descinde direct in constiinta modernitatii planetare.
Prima versiune a Maiestrei (marmora alba, 1910?-1912) apare montata columnar deasupra altei sculpturi, Dubla cariatida (1908), careia ii impune optic functia de soclu. Stilul cioplirii celor doua fapturi firave imbratisate, din Dubla cariatida, evoca sesizant eroziunea pietrei. Din muchii frinte, contururi sterse, suprafete matuite, artistul incheaga imaginea unor trupuri batrine, neputincioase, infricosate. Cei doi stau strinsi unul in altul ca pentru a se proteja de o primejdie iminenta – fara doar si poate, primejdia mortii. Deasupra lor, silueta imaculata si puternica a pasarii echilibreaza compozitia, adauga un salubru accent trofic, ca de speranta intr-o realitate senina, inaccesibila innegurarilor de orice soi.
Athena T. Spear regreta absenta unei evolutii formale care sa
