Edouard Louis Berreur

Inginer, artist plastic, director al unei societati de consiliere in domeniul inovatiilor, a parasit grupul lettrist in anii ’70, a organizat, in 2000, ultima conferinta publica a lui Isidore Isou, la Sorbona, a finantat publicarea operei esentiale a lui Isou, La Créatique ou la Novatique.

Isidore Isou a fost constient de geniul sau? Ce fel de om era?

Avea o anumita exigenta fata de umanitate, incit pentru noi e dur: fiecare dintre noi facem compromisuri ca sa putem supravietui; el nu facea. Era un supraom, o fiinta ginditoare exceptionala si bulversanta, dar a fost si un om capabil de legaturi profunde, amicale.

Cum v-a influentat pe dvs. personal aceasta intilnire?

Pretul evolutiei mele a fost sa ader la exigenta sa. Ma mai revoltam pe ici, pe colo, ma certam cu el, dar sfirseam prin a-i da dreptate. Eram pictor, artist, dar si militant in miscari de extrema stinga, trotkiste. Cele doua parti nu se impaca una cu alta. Politicienii de virf dispretuiesc arta, n-o considera subjugata politicii, iar marii artisti n-au nimic de-a face cu politica, in egoismul lor nu conteaza decit propria viziune artistica. E o antinomie clasica intre politica de avangarda si artistii de avangarda. Am avut intuitia ca Isidore Isou imi aducea o solutie pentru ca era sinteza tuturor exigentelor. imi oferea o cale de a ma depasi pe mine insumi, de a tinde spre o viziune nu globala, ci integrala. Am inteles ca era o revolutie a gindirii umane, eram siderat sa descopar asta. Aveam indoieli, discutam, ma framintam, dar el avea tot timpul dreptate.

Cum, in ultimii ani, Isou traia ca un calugar intr-un mic apartament, cum virsta sa era inaintata, am vrut sa-l fac sa iasa, pentru ultima oara, pentru a se exprima in fata publicului. in anul 2000 am organizat o mare conferinta Isou, in cadrul Sorbonei. A trebuit sa face