Cu greu ne putem inchipui un poet ori un pictor dadaist sau suprarealist care sa il omagieze pe initiatorul unei miscari, stiut fiind ca strategiile personale primeaza asupra oricarei puneri in lumina a altcuiva (acest lucru reflectindu-se totusi asupra intregii structuri create, de nu chiar asupra Lumii).
Chiar si in afara unui grup, un creator rareori vorbeste dezinteresat despre un alt creator, caci, precum in politica, noul sosit il impinge pe celalalt spre iesirea din arena…
Dar cind aceasta totusi se intimpla, si daca cel aratat nu il promoveaza involuntar pe cel ce arata, expozitia devine pasionanta, nemaireducindu-se la o simpla desfasurare de pictura (expozitiile galeriilor care isi expun stocul fara perspectiva istorica), si nici la o gafa muzeala a unui comisar care descopera un intreg univers in doar citeva luni…
De aceea, cind François Poyet (gratie Institutului Cultural Roman care pentru prima oara isi aminteste de compatriotul sau, ce-i drept, prea putin nationalist, fiind atit de universal) m-a instiintat despre intentia sa de a realiza aceasta expozitie, pe baza exclusiva a colectiei sale unice, dupa cum o subliniaza si titlul Isidore Isou, pentru a rupe conspiratia tacerii / Colectia François Poyet, si mi-a cerut un text introductiv, am fost imediat cuprins de entuziasm, ideea parindu-mi-se rara si in acord cu sensul profund al operei lui Isou, si anume de a arata, a dezvalui, iar nu de a lasa in nestiinta sau obscurantism, mitul hazardat… Debord fiind deja scotocit prin toate ungherele, ba chiar investit cu o misiune pe care dupa propria-i marturisire o recuza – Debord „artist“! –, iar firimiturile Straram si Sceglov maturate rapid, putem sa abordam esentialul: lettrismul, ceea ce nu este o misiune usoara.
Expozitiile colective – chiar si cele lettriste – sint adesea suspecte de supraevaluarea unuia sau a altu
