Se tot vorbeste despre amatorism in arta. De cat de rau face chestia asta. Ca se apuca "toti neavenitii" de pictura, dans, poezie, fotografie. De fapt, nimic nu ajuta mai mult arta decat "golanii" care ii deranjeaza pe maestrii anchilozati...
Am fost de curand martorul unei dispute dintre un monstru sacru al fotografiei romanesti (in masura in care exista asa ceva) si o tanara studenta la Arte. Maestrul a vrut mai intai sa o laude si a intrebat-o, de complezenta, cu ce camera foto lucreaza. Era un aparat simplu, ieftin, iar atunci domnul in cauza s-a simtit dator sa spuna: "Inseamna ca fotografia asta a iesit atat de bine din greseala".
Limitarile materiale stimuleaza imaginatia. Iar lipsa unor ghidaje atente ca un corset lasa sufletul sa vaneze cai-verzi pe pereti. Ceea ce e un lucru bun. Un lucru periculos e sa se uite ca in arta primeaza ideea. Sunt sigur ca se pot face si cu telefonul mobil fotografii care sa transmita mai multa emotie decat poate sa o faca un veteran obosit de zecile de contracte pentru revistele glossy, contracte din care traieste de fapt.
Poezia e si mai categorica. In vreme ce consacratii isi dau cu parerea la televizor cum ca "astea nu-s, dom'le, vremuri de poezie...", posedatii si visatorii rup Pamantul in doua cu un vers. Ei sunt cei care nu-si stiu locul. Unii publica pe internet, cot la cot cu tot felul de gunoaie si parca totusi asta nu reuseste sa le distruga vraja. Altii indraznesc sa bata la poarta unei edituri. Putin timorati. Multi editori ii privesc ca pe o gura de aer proaspat pe acesti nebuni, care vin fara recomandare, cu texte ce nici nu au nevoie de vreuna. Si totusi multi le intorc spatele, pentru ca e greu sa impui un nume nou in lumea noastra dominata de marketing... Unde un lant de librarii castiga de doua ori mai mult din vanzarea unei carti, decat autorul ei. Mai exact, 40% fata de 18%... Tra
