Le beau c’est l’harmonie

des différentes choses contraires.

Et que plus les choses sont difficiles

à reconcilier plus le beau est grand.

Constantin Brancusi

incepind cu Muza adormita (1909-1910), Brancusi va incerca sa se depaseasca pe sine printr-un extraordinar efort de scrutare lucida a finalitatii artei sculpturii. „Bucuria cea mai mare, noteaza Brancusi, e contactul dintre esenta noastra si esenta eterna.“1

Tema careia cauta sa ii raspunda de-acum priveste taina materialului. „Daca lucrul pe care il faci nu se leaga de necesitatea absoluta a evolutiei, e inutil si daunator.“

Lucrarile in bronz, deseori, le va turna dupa variante realizate initial in materiale nobile precum marmora. „Bronzul, scrie William Tucker, devine pentru sculptor un material de sculptura, ceva diferit de simpla modalitate de a permanentiza lutul. El a lucrat aceste bronzuri, facind fiecare copie sa devina diferita, iar din marmora Prometeu a realizat primul bronz slefuit. s…t Polizarea, observa in continuare criticul-sculptor tilcuind finalitati ale lucrului in metal, este rafinamentul ultim al sculpturii, abraziunea si indepartarea unor cantitati infime de material. Suprafata reflectanta trebuie sa depaseasca in perfectiune marmora neteda si translucida; la bronz, suprafata devine un cadru pentru imaginea spectatorului si a ambientului, configurata si modulata in forma obiectului.“2

Dialogul electiv al apei de riu sau de ocean are drept interlocutori firesti, va fi observat artistul, piatra compacta (roca) sau piatra sfarimata (nisipul)3.

„La taille directe“ Brancusi o teoretizeaza nu fara o anume vehementa drept necesitate a sculpturii veridice in piatra. Dar procedeul cioplirii directe nu trimite in mod mecanic inspre sculptura, „lectia“ de modelare a stincilor si a rocilor, implinita cu acribie cosmica de valurile ocea