La CM de box de la Chicago, România nu a luat nicio medalie şi nu a reuşit să califice niciun pugilist la Olimpiadă Pugilistul român Ionuţ Gheorghe a fost învins la puncte, marţi La CM de box de la Chicago, România nu a luat nicio medalie şi nu a reuşit să califice niciun pugilist la Olimpiadă
Pugilistul român Ionuţ Gheorghe a fost învins la puncte, marţi seară, de iranianul Morteza Sepahvand, scor 16-19, în optimile de finală ale categoriei 64 de kilograme la Campionatul Mondial de Box de la Chicago (SUA).
După această eliminare, Ionuţ Gheorghe a ratat şi calificarea la Jocurile Olimpice de la Beijing, deoarece doar primii opt sportivi la categoriile mici şi cei care obţin medalii la categoriile grea şi supergrea au drept de participare la JO din 2008.
De altfel, niciunul dintre cei opt sportivi prezenţi în America nu a reuşit calificarea la Olimpiada de la Beijing. Mai mult, cinci dintre aceştia au părăsit competiţia chiar din primul tur.
Totuşi, românii mai pot prinde un bilet către China în cadrul celor două turnee de precalificare care vor avea loc în Italia şi Grecia, în februarie, respectiv martie 2008. Cu toate acestea, la CM de la Chicago, România a reuşit să iasă din anonimat.
Trei pugilişti, Marius Bogdan Dinu, Roland Gavril şi Gabriel Iulian Stan, au fost prinşi la furat într-un magazin din Chicago, iar ştirea a făcut imediat înconjurul lumii.
Consecinţa acestui gest? Cei trei au fost suspendaţi din boxul amator, iar România va avea mai puţine şanse de a trimite sportivi la Olimpiadă. "În America, nu ne interesa doar calificarea la Olimpiadă, ci şi o medalie. Visăm la campioni olimpici, dar nu facem faţă la mondiale. Asta e. Dăm din lac în puţ", ne-a declarat ieri Leonard Doroftei.
>> Probabil că cei din delegaţie au fost demoralizaţi din cauza a ceea ce s-a întâmplat cu cei trei boxeri prinşi la fur