Sistemul penitenciar american se poate lăuda cu o cantitate respectabilă de condamnaţi executaţi, violaţi ori mutilaţi. Printre puţinii care au reuşit să se fofileze din faţa asprimilor de Sistemul penitenciar american se poate lăuda cu o cantitate respectabilă de condamnaţi executaţi, violaţi ori mutilaţi. Printre puţinii care au reuşit să se fofileze din faţa asprimilor de acolo se numără deţinutul William Porter - alias O. Henry -, evadat printr-un tunel subteran, săpat cu ajutorul literaturii.
Multe dintre cele 300 de povestiri ale sale au fost scrise sau doar concepute pe când îşi ispăşea pedeapsa de trei ani, căpătată pentru că a băgat adânc scurmătoarea în bănuţii unei bănci, al cărei casier era. Aşa că, dacă privim lucrurile dintr-o perspectivă superioară, putem spune că O. Henry a evadat din celulă cu ajutorul literaturii. Este exact ce facem şi noi cu povestirile sale, evadând din puşcăriile cotidiene, pe care ni le-a zidit viaţa asta de rutină pe care o ducem.
M-am răsfăţat cu volumele "Poveste neterminată" (traducere de I. Peltz şi Al. Hallunga), apărut în 1965 la "Editura pentru literatură universală", şi cu "Nici un fel de povestire" (traducere de Veronica Focşeneanu) - "Univers", 1983. Primul beneficiază de o prefaţă de Marin Sorescu, scrisă ca de la umorist la umorist.
Darul magilor" e cea mai frumoasă poveste de Crăciun pe care am citit-o în viaţa mea. E veche din 1899, dar ce contează: doi tineri new-york-ezi, Della şi Jim, a căror căsătorie e subminată de lipsurile persistente, văd cum apropierea Crăciunului rupe filă după filă în calendar, iar ei n-au mijloacele necesare pentru a-şi face unul altuia cadourile tradiţionale.
Ah, sărăcie, cum reuşeşti să-ţi păstrezi luciul şi într-un sat din Botoşani, şi într-o metropolă ca New York‑ul? Ah, sărăcie, deloc nu te dai bătută, fir-ai tu să fii de paraşută penală!
