La o adâncime de nouă metri sub pământ, colecţionarii de vinuri îşi pot păstra în condiţii optime licorile de colecţie, în seifuri special amenajate. La Cramele Recaş se pregăteşte, La o adâncime de nouă metri sub pământ, colecţionarii de vinuri îşi pot păstra în condiţii optime licorile de colecţie, în seifuri special amenajate.

La Cramele Recaş se pregăteşte, de câţiva ani, o altă "curgere" a vieţii vinurilor. Ele sunt îmbuteliate frumos, unele au etichete care anunţă premii prestigioase şi iau drumul străinătăţii, altele ajung prin ţară sau în capitala Banatului, Timişoara, iar altele merg la hrubă, la tezaurizare. Hhruba a mai făcut loc, anul acesta, şi pentru colecţiile de vinuri ale cunoscătorilor din Banat.

De la gara Recaş şi până în vie mănânci o pâine. E cale lungă, ca strugurele să nu tresară, în coacerea lui de la un an la altul, la sirena trenului, la glasul roţilor, la graba omului şi la colb. În fapt, şinele trenului au venit aici mult după ce începuse cultivarea de vie şi au fost plasate potrivit altor considerente. Pentru că aici se cultivă vie şi se vând struguri din anul 1447, de când avem prima atestare documentară despre o astfel de vânzare.

În goana noastră cu maşina spre crama propriu-zisă, Marius Paşca, şeful sectorului de turism al cramelor, îmi arată o zonă pe care se va planta vie nouă - pentru că trebuie să te gândeşti şi la plantat, când eşti interesat de un cules bun. Ajungem, şi ing. Gheorghe Iova, director general al societăţii care îmbuteliază vinul din regiune, ne vorbeşte despre noutăţile şi despre tradiţia de aici. Ca să ai un vin bun îţi trebuie struguri buni, dotare şi tehnologie.

Iar Recaşul se laudă acum cu toate trei. Şi se mai elucidează un mister. Aflu de ce Recaşul a fost, de atâta vreme, locul de unde vine vinul în canistre şi "sticle de plastic", pe mesele bănăţenilor: din cauză că mul