Alimentele s-au scumpit in octombrie cu 1,3% fata de luna anterioara Rata anuala a inflatiei a inregistrat un nou maxim urcand in luna octombrie la 6,84%, cu doua puncte procentuale peste nivelul din aceeasi luna a anului trecut.
Luna octombrie a adus o majorare a preturilor de consum cu 0,97% fata de septembrie, astfel incat, in primele zece luni ale anului, inflatia a urcat la 4,91%, potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica (INS).
Scumpirea alimentelor cu 1,3% fata de septembrie, impreuna cu cresterea cu 1,28% a tarifelor pentru transporturi si majorarea pretului la gaze cu 3,66% au readus inflatia anuala aproape de la cota din iunie 2006.
Scumpirea combustibililor, in paralel cu eventualitatea ca miscarea de corectie a cursului leului sa continue, ar putea mentine inflatia la peste 6% si la sfarsitul anului.
Cele mai mari scumpiri la alimente s-au inregistrat luna trecuta la ulei - 11,7%, oua - 7,96%, fasole - 5,59%, malai - 3,62%. In acelasi timp, pretul painii a continuat sa urce, cu 0,88% mai putin decat in septembrie, cand a crescut cu 1,8%.
Luna octombrie a adus si o scumpire cu 0,98% a serviciilor fata de septembrie, cel mai mult urcand tarifele de abonamente auto (+1,28%) si chiriile (+1,23%).
In ceea ce priveste categoria marfurilor nealimentare, cresterea preturilor din octombrie a fost de 0,69%, pe fondul majorarii preturilor la gaze, de 3,66%.
Rata inflatiei din octombrie, calculata prin excluderea preturilor la legume, fructe, oua, combustibili si produsele ale caror preturi sunt reglementate, s-a ridicat la 0,93%.
Inflatia mare din octombrie creste probabilitatea ca BNR sa majoreze dobanda de politica monetara cu jumatate de punct procentual in ianuarie, considera Lucian Anghel, economistul sef al BCR.
Evolutia cursului va fi de asemenea un factor importan