Inca de saptamina trecuta, prietenul Luca Niculescu - fin decodor al presei internationale - imi spunea ca simte o domolire a spiritelor in presa italiana. Si la noi adie o briza racoroasa peste nervii inflamati. Recapitulind, nu am putut produce mai mult de doua atitudini: un geamat de natiune amarita si un strigat de popor tifnos.
Adica, autorastignirea colectiva pe motiv ca avem aceeasi cetatenie cu Mailat („Giovanna, iarta-ne pe toti!“) si mindria ofensata pe motiv ca nu avem nici o legatura cu Mailat („Adica stai putin, si noi sintem europeni, nu te porti asa cu noi, isi trag palme, ma-ntelegi, te dau in judecata la Bruxelles, mafiotule!“).
Le-am ars intens, cind pe una, cind pe cealalta, cind pe amindoua deodata, amestecind apa cu focul asa cum numai noi stim. Dupa ce mareea emotiilor se retrage incet-incet, vedem ce ramine: politicile guvernului.
Inca de la prima intilnire provocata de criza, cvartetul de aur al executivului nostru, dnii Tariceanu, Cioroianu, David si Chiuariu (acest conclav va face sa zimbiti, nu-i asa?), a luat unele decizii. Una dintre ele este aceea de a se plati avocati celor care fac obiectul expulzarilor din Italia, pentru a contesta ordinele de expulzare. Este o masura neliberala si profund injusta.
Ei bine, desi temperatura scade si, logic, ratiunea si printipurile ar trebui sa preia controlul, Cabinetul Tariceanu pare blocat in sine insusi. Luni, dl Chiuariu a anuntat la Torino ca vom plati (noi, Romania, din bani publici) asistenta juridica celor care vor fi expulzati. Ca acest guvern nu este liberal, o stiam. Dar ca e in halul asta de socialist, marturisesc, nu credeam.
Un minim instinct „de dreapta“ ar fi oprit o asemenea aberatie. Liberalii ar fi trebuit sa fie primii impotriva ideii ca decontam toti pentru problema unuia. Liberalii ar fi trebuit sa fie la milioane de an
