Catalin Mihuleac Is vreo sapte ani de-atunci, dar imi aduc aminte, de parca ar fi fost ieri, de ziua cand un politist din cartier mi-a batut insistent la usa. I-am deschis si putin a lipsit ca el sa nu ma stranga afectuos la pieptu-i multilateral musculos. Cu mare dificultate am reusit sa ma salvez din stransoarea sentimentelor sale, moment in care mi-a rostit ceva de felul:
-Frate cetatean, ti-am adus cartea de alegator, care-ti da dreptul sa-ti exerciti votul, simbol al democratiei triumfatoare pe pamantul sfant al patriei!
Ei, nu chiar asa a spus, dar ideea si scopul vizitei cam astea erau.
Zadarnic am tot dat sa-i spun fratelui politist ca n-am ce face cu cartea mea de alegator, fiindca nu voi mai fi vreodata alegator, intentionand sa nu ma mai infiintez vreodata in fata acelor oale numite urne, unde se fierb voturile la foc incins. Ca sa ma eschivez, l-am intrebat, daca tot e asa amabil, de ce nu mi-a adus acasa si permisul de conducere, pe care n-am reusit sa-l reinnoiesc decat dupa ce mi-am pierdut toate rezervele de nervi, la niste cozi imposibile.
El m-a privit cu ochi de pastor bland, ca si cand as fi fost o oita ratacita de turma electoratului. M-a mustrat cu privirea, mi-a strecurat cartea de alegator in buzunarul de la piept, mi-a prins mana de incheietura, mi-a infipt pixul ca pe un piron in ea si m-a fortat sa semnez intr-un caiet, pentru confirmarea primirii, apoi dus a fost. Am simtit foarte precis ca, daca nu cooperam, n-ar fi fost nici o problema sa raman infirm de mana dreapta.
Ce afacere barosana a mai fost si asta cu cartile de alegator, care azi nici nu mai sunt folosite. N-am vazut pe cineva tras la raspundere pentru risipirea banilor publici pe documentele astea inutile si nici nu vom vedea, fiindca asa sta scris in traditia neamului nostru.
Si chiar de si-ar pastra cartile de alegator valabil