Sursa: EVZ

Pe timp de ploaie, semafoarele nu funcţionează, constată trecătorul ajuns la Bucureşti. O parte se alintă într-un galben intermitent, de o perfectă ambiguitate, celelalte sucombă tăcut şi îşi ratează rostul. Semaforul pluviosensibil, iată o cucerire tehnică radicală. E exact lucrul care-i lipsea Capitalei pentru a deveni expresia deplină a haosului. Am văzut multe exerciţii de detentă mentală care au rodit în obiecte stranii, dar niciodată nu m-am simţit atât de vulnerabil ca în faţa acestei isprăvi. Aparatul de închis conservele la loc, scara pentru paraplegici, prezervativul din dantelă şi sticla spongioasă pălesc în faţa mândrului semafor bucureştean. Iar dacă ziarele au anunţat zilele trecute că scenariştii americani au intrat în grevă, ei bine, iată că lupta sindicală poate fi extinsă şi la nivelul pădurii de străjeri negri ai bordurilor. Am stabilit deja că România e eternă, fascinantă şi mereu surprinzătoare. Şi-atunci, de ce n-am lua piuitul lumii civilizate cu o grevă a semafoarelor?

Meteahna e veche, leacul ei - încă nedescoperit. Asta în ideea că şi-ar fi propus cineva să-l caute. Numai că, să nu uităm, trăim în patria lui „bine că nu-i mai rău“. Poftim? S-au blocat semafoarele din intersecţii? Se stă cu orele pe străzi? Se pierde timp? Întârzie lumea la serviciu, la gară sau la aeroport? „Ehe, maică, mai rău să nu fie!“ Tocmai aţi auzit replica-standard a resemnării imbecile. Un fel de „aşa a fost să fie“ transpus în tumultul citadin şi însoţit de plecarea neputincioasă a capului. Să fim mulţumiţi. Puteam să ne trezim cu Meteoritul tungus sau cu al Treilea Război Mondial. Am scăpat ieftin, până la urmă. Şi în fond, de ce bombănim? Nu te poţi opune vitregiilor naturii. Poţi doar să te uiţi pe geamul brăzdat de săgeţi lichide şi să te cufunzi în Bacovia. „Plouă, plouă, plouă, / Vreme de beţie, / şi s-asculţi pustiul, / Ce