Să fii urmaşul Brătienilor şi să te laşi şantajat de scursorile bolşevice, asta da, umilinţă!
Lucrul s-a petrecut la o „întâlnire de taină“ a conducerii liberale cu pesedeii - aparent reprezentată de Călin Popescu-Tăriceanu, în fapt, manipulată grosolan de Bogdan Olteanu. La rândul lor, pesedeii erau, oficial, conduşi de Geoană. În realitate, îi mâna, ca pe-o haită flămândă, eternul aranjor Hrebenciuc. Aici am ajuns, după optsprezece ani de când au murit oameni tocmai pentru ca hrebenciucii să nu ne mai conducă! Şi de ce toate astea? Pentru a salva pielea unui biet Chiuariu!
O ştim prea bine: liberalii de azi n-au nimic de-a face cu Brătienii. Ei sunt urmaşii lui Radu Câmpeanu, individul care, în 1990, a dat cinstea pe ruşine doar pentru a putea să candideze şi el la prezidenţiale. Atunci, într-un moment dificil pentru Iliescu, Radu Câmpeanu a făcut pactul cu neocomuniştii, dând frâu liber celor cincisprezece ani de jaf şi ruină a ţării. Astăzi, mai bine îmbrăcaţi, vorbind limbi străine şi făcând afaceri pe picior mare, liberalii trădează după aceeaşi formulă. Vremurile au evoluat, aşa încât nici nu e nevoie de oficializarea trădării: e suficient ca acoliţii lui Chiuariu să urmeze la literă indicaţiile pesedeilor pentru a ajunge acolo unde am mai fost: la instaurarea dictaturii bunului-plac, tipice echipei lui Ion Iliescu.
Fragilizat de prezenţa în guvern a unor Chiuariu şi Păcuraru, guvernul nu e decât o barcă de hârtie pe-un ocean de furtuni. Doar spaima parlamentarilor de a-şi pierde scaunele face ca însăilarea de petroiaşiotism să reziste la putere împotriva logicii, a bunului-simţ şi a dorinţei direct manifestate de electorat. La ce conduc toate aceste sfidări? La declasarea definitivă a politicienilor şi la instaurarea unui dispreţ nici măcar mascat pentru guvernanţi. Democraţia - aşa cum e ea înţeleasă pe Dâmboviţa - îşi p
