Catalin Mihuleac Am privit cu oarecare jale caderea taranistilor de pe stancile alegerilor europarlamentare, stanci mult prea inalte pentru niste drumeti in opinci ca ei. Mi-am adus aminte de promisiunea facuta de Corneliu Coposu lui Iuliu Maniu, inainte ca acesta din urma sa-si dea sufletul, in puscariile comuniste: ca va repatria osemintele lui Nicolae Titulescu si ca nu va lasa Partidul Taranesc sa moara. Lucru care s-a si intamplat, spre cinstea lui Coposu, dar in detrimentul nostru, care i-am suportat pe taranisti la guvernare, din 1996 pana in anul 2000.
Eu cred ca taranistii au avut o conduita onorabila in perioada anterioara guvernarii lor, nu din convingere (ce-i aia convingere?), ci de frica celui supranumit "Seniorul": Corneliu Coposu. Imediat ce Coposu a fost eliberat din viata, la data de 11 noiembrie 1995, taranistii au inceput sa se manifeste, vorba clasicului Ion Iliescu, asemeni unor "lacuste nesatioase".
Coposu a fost ca un far luminos care-i orbea in mod neplacut pe subalternii sai din partid, bagand in ei frica. Nu-l respectau, ci se temeau de el ca de un diriginte exigent si autoexigent, asa ca moartea lui le-a smuls un oftat de usurare. In sfarsit, primeau dreptul de a fura in liniste.
Sa nu uitam ca, dupa ce a iesit din puscarie, insusi seful statului, Gheorghe Gheorghiu-Dej, l-a chemat la el pe Corneliu Coposu, scuzandu-se pentru puscariile politice din tara, dirijate - spunea el - de la Moscova. Ca o forma de a-si cere iertare, Dej i-a oferit lui Coposu o slujba la Consiliul de Stat, cu o leafa de sase ori mai mare ca a unui inginer. Dar Corneliu Coposu, demn, a refuzat.
Daca porti numele de Constantinescu sau Remes nu se poate sa nu te enerveze comportamentul unui asemenea om. Pentru astfel de insi, cel mai bun Coposu e un Coposu mort.
Catalin Mihuleac Am privit cu oarecare ja
