Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atentat la moschee: cel puţin 50 de morţi

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 22 decembrie 2007 ·

Cel puţin 50 de persoane au murit şi circa 100 au fost rănite, ieri, într-un atentat sinucigaş comis într-o moschee din nord-vestul Pakistanului, în care se afla şi fostul ministru de interne Aftab Sherpao, un apropiat al preşedintelui Pervez Musharraf.

Fostul oficial a scăpat nevătămat, însă unul dintre fiii acestuia, aflat şi el în lăcaş, a fost rănit. Atacatorul şi-a făcut loc printre credincioşii veniţi să se roage la moschee cu prilejul Sărbătorii Sacrificiului, iar la scurt timp a detonat explozibilul pe care îl avea asupra sa. Martori oculari au relatat că întreaga sală de rugăciune era plină de sânge şi de bucăţi de corpuri umane.

Potrivit unor surse guvernamentale, atacul l-a vizat pe Sherpao, mai ales că a fost comis în moscheea din satul său natal - Charsadda, situat la 30 de kilometri sud-est de Peshawar. Nu este pentru prima dată când fostul ministru de interne, care va candida la alegerile legislative din 8 ianuarie, este ţinta unui atac.

În aprilie, Sherpao a fost rănit într-un atentat sinucigaş comis la o întrunire publică organizată tot la Charsadda. Atacul de ieri, cel mai sângeros din valul de atacuri care zguduie Pakistanul de câteva luni, a relansat temerile referitoare la riscul generalizării violenţelor în preajma alegerilor legislative şi provinciale de la începutul anului viitor. Preşedintele Pervez Musharraf a ridicat starea de urgenţă la sfârşitul săptămânii trecute, afirmând că pericolul reprezentat de teroriştii islamişti este ţinut sub control.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 42 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 2 ore
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°