Celebra revista pentru adulti a scos artileria grea pentru vanatorea de vedete. Pentru ca fetele se lasa convinse destul de greu, Playboy apeleaza la tatii acestora pentru a obtine acordul unui pictorial fierbinte. In aceasta situatie se afla si frumoasa Andra, curtata de iepurasul cu papion chiar din ziua in care a implinit 18 ani.
O şedinţă foto sexy cu una dintre cele mai iubite soliste din România ar fi cu adevărat o lovitură de imagine pentru celebra revistă Playboy. Numai că pentru reprezentanţii publicaţiei nu e deloc uşor să obţină un răspuns afirmativ de la vedetă, deşi propunerea a fost deja lansată în mod oficial, în ziua în care Andra a împlinit 18 ani.
Au trecut trei ani de atunci, iar Playboy nu-şi ia gândul de la iubita lui Cătălin Măruţă. Recent, tatăl solistei, care îi este şi impresar, ne-a confirmat faptul că respectiva publicaţie face presiuni pentru a obţine semnătura Andrei pe contract. Aşadar, reprezentanţii Playboy l-au rugat pe tatăl cântăreţei să-şi convingă fiica să se dezbrace de inhibiţii şi totodată de haine.
Neoficial, în cazul în care ar accepta oferta iepuraşului cu papion, Andra ar urma să încaseze aproximativ 15.000 de euro, bani pe care artista ar putea să-i obţină din câteva cântări. Cert este că Andra a lăsat o portiţă deschisă pentru reprezentanţii revistei în momentul în care şi-a motivat refuzul de a apărea goală. “La 18 ani eram prea mică pentru a face acest lucru, nu mă simţeam pregătită - şi nici acum nu sunt. Poate, în viitor, voi accepta”, a declarat frumoasa ardeleancă în urmă cu ceva timp.
Click Celebra revista pentru adulti a scos artileria grea pentru vanatorea de vedete. Pentru ca fetele se lasa convinse destul de greu, Playboy apeleaza la tatii acestora pentru a obtine acordul unui pictorial fierbinte. In aceasta situatie se afla si frumoasa Andra, curtata de iep