Mircea Mihaieş:"Şontâc-şontâc, am depăşit faza în care, deşi tocmai ieşiserăm din comunism, România continua să lupte cu... fascismul."
Tonul era dat de prea-versatul Iliescu şi echipa sa de intelectuali-securişti. Mari meşteri în diversiuni, respectivii descopereau peste tot legionari şi nazişti: în Piaţa Universităţii, în mediile intelectuale, în partidele istorice, în presă, în GDS. Oricine îndrăznea să spună că ţara a fost dusă în ruină de comunişti era trecut pe răbojul „duşmanilor progresului“ şi terfelit în documente denunţătoare trimise urgent cercurilor stângiste din Occident.
Asta, desigur, atunci când nu erau chemaţi minerii ori lăsaţi să-şi facă treaba securiştii. De-o vreme, văzând că gluma se îngroaşă, lucrurile s-au schimbat. După baletul mecanic - executat cam împleticit, ce-i drept - al lui Emil Constantinescu (nici să-l fi ales ei, comunisto-securiştii nu-şi puteau dori un preşedinte mai naiv, fanfaron şi ineficace!), Traian Băsescu s-a hotărât să pună degetul pe rană.
Doamne, şi ce puroi a ieşit! De la huliganismul agresiv al lui Vadim, ce purta pancarte insultătoare şi fluiera din toţi rărunchii în parlament, la campaniile nesfârşite duse prin publicaţii gen „România Mare“, „Tricolorul“, „Ziua“ ori organizaţii stranii precum Civic Media, cei vizaţi au ieşit la atac. Deşi s-au îmbogăţit cum nici nu visau pe vremea lui Ceauşescu, mulţi dintre apărătorii de ultimă oră ai comunismului par să reprezinte orice ideologie, numai „umanismul socialist“ nu.
Raportul „Tismăneanu“, pe baza căruia Traian Băsescu şi-a redactat documentul de condamnare a dictaturii comuniste din România, a ajuns calul de bătaie al reacţionarilor de tot soiul. De la mardeiaşii din presă la partidele nostalgic-resentimentare, până la Biserica Ortodoxă, o pletoră de „vigilenţi“ uniţi de spaime comune a sărit cu extinctorul pe flacă
