Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pro Tv dă startul filmelor de top

Publicat in Gandul, luni 7 ianuarie 2008 ·

Filmul PRO dă liber, luna aceasta, la producţii de top cu bugete şi încasări de box office impresionante. Telespectatorii au întâlnire cu Sandra Bullock în Speed 2: Croazieră infernală. Annie Porter se pregăteşte să plece într-o croazieră de vis în Bahamas, alături de iubitul ei, Alex. Numai că vasul este preluat de un terorist specialist în computere, iar siguranţa pasagerilor depinde numai de Alex, care face parte din trupele SWAT.

Cei de acasă îl vor întâlni apoi pe Colecţionarul de oase. Angelina Jolie este Amelia Donaghy, o poliţistă care investighează o crimă odioasă. Poliţia îi cere ajutorul fostului şef al departamentului de criminalistică, Rhyme (Denzel Washington), care în urma unui accident a rămas paralizat de la gât în jos.

Cu 7 nominalizări la Oscar, două la Globurile de Aur şi o nominalizare la Premiile Grammy, Închisoarea îngerilor oferă un portret realist al vieţii de după gratii. Filmată într-o închisoare adevărată, povestea acoperă cei 17 ani de încarcerare a lui Andy Dufresne, un vicepreşedinte de bancă acuzat pe nedrept de crimă. Andy câştigă încrederea paznicului Samuel Norton şi îi devine consilier financiar. Unul atât de util, încât Norton face tot posibilul ca Andy să nu fie eliberat.

Aventura continuă cu Matrix: Revoluţii, care aduce în prim-plan un război gigantic între două lumi ale viitorului. Neo (Keanu Reeves) este, ca de obicei, singurul care poate pune capăt luptei dintre oameni şi maşini.

88 de minute. Atât are la dispoziţie Al Pacino pentru a rezolva un caz în care victima ar putea fi chiar el. El este Jack Gramm, un profesor universitar care lucrează şi ca psihiatru pentru FBI. Acuzat de criminalul în serie Jon Forster că a manipulat juriul pentru a obţine o condamnare la moarte, Gramm primeşte un telefon chiar în ajunul execuţiei, prin care află că mai are de trăit 88 de minute.

A doua întâlnire cu Al

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep după cazul Swiatek: Cum e posibil că în cazuri identice întâmplate cam în acelaşi timp IŢIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu? / Eu sunt împăcată şi mândră de ceea ce sunt

News.ro acum o ora
Simona Halep a notat, într-un mesaj postat în social media, la câteva ore după ce ITIA a anunţat că Iga Swiatek a acceptat o suspendare de o lună pentru că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă în urma unei contaminări, că nu înţelege de

Constanța. Începe renumărarea voturilor Sacii cu voturile de la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, aduși cu mașinile la Prefectura Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Sacii cu voturile valabil exprimate și nule, depozitate la arhiva Tribunalului Constanța sunt preluate în această dimineață pentru a fi transportate la Instituția Prefectului Județului Constanța pentru a fiu renumărate. Procedura de renumărare se v

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum o ora
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 2 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Germania propune NATO desfăşurarea unor unităţi Patriot în Polonia pentru a apăra un nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”

News.ro acum o ora
Guvernul german propune desfăşurarea unor unităţi de apărare antiaeriană PATRIOT în Polonia, în vederea apărării unui nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”, relatează AFP. Ministerul german al Apărării a propus NAT

Simona Halep, mesaj manifest „Nu poate fi decât rea voință. A făcut absolut totul să mă distrugă“

Ziua Constanta acum 2 ore
După ce jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek a primit o suspendare de numai o lună, în urma unui test pozitiv la trimetazidină, considerându-se că a fost vorba de contaminare, iar Simona Halep, tot pentru contaminare, a primit patru ani, perioad

Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo actualizată până la finalul lunii decembrie

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, 29 noiembrie, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până la finalul lunii decembrie. În a doua parte a săptămânii viitoare sunt anunțate precipitații, iar la munte vor predomina nin

Franţa reduce subvenţiile pentru maşinile electrice, pe fondul crizei bugetare

News.ro acum 2 ore
Franţa va reduce semnificativ subvenţiile pentru achiziţia de maşini electrice, conform unei surse guvernamentale, în cadrul măsurilor de reducere a cheltuielilor publice şi a deficitului bugetar, transmite Reuters. Noua schemă de subvenţii va oferi

Județul Constanța, sub cod galben de ceață! Ce localități sunt afectate

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 29 decembrie 2024 o avertizare meteo Cod Galben de ceață ce vizează județul Constanța. Potrivit ANM, astăzi, până la ora 9.00 în județul Constanța: Cernavodă, Hârșova, Mircea Vodă, Rasova, Cio

Patru case de sondare, acreditate să efectueze exit-poll-uri, duminică, la alegerile parlamentare

Adevarul acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 a decis acreditarea a patru case de sondare pentru efectuarea de exit-poll-uri, la nivel naţional.

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°