In ultimii 18 ani, am asistat sau mi-a fost dat sa indur consecintele implicarii mele in lupta pentru democratie, adevar si justitie. N-au lipsit nici atacurile violente sau perfide. N-am fost un invingator, intrucat cei care au impus in Romania o "democratie originala" au fost prea puternici si prea legati de trecutul tiraniei si mentalitatilor comuniste. Subiectul acestui articol nu-mi permite si poate nici nu mai este cazul sa incerc un recurs la memorie. Asa ca ma voi referi numai la proiectul "Legii Ticu", devenit Legea 187/1999, la a carei paternitate am fost obligat moral sa renunt, prin discursul rostit de la tribuna parlamentului, in urma eliminarii unor prevederi esentiale. Totusi, am urmarit indeaproape drumul CNSAS, denumire data de mine in proiectul pe care l-am initiat. A fost un drum greu, inca de la organizare, fiind o institutie cu un specific aparte, nedorita si incomoda. Asa cum se stie, cativa ani de zile CNSAS a lucrat in "regim de avarie", din cauza boicotului exercitat de "servicii", care au predat cu taraita, in 6 ani, numai 7.000 de dosare din cele circa 2 milioane existente. In fine, abia din 2007 CNSAS incepe sa lucreze din plin, devenind depozitarul celei mai mari arhive din Romania, urmare a demersului presedintelui tarii, care a obligat serviciile sa respecte legile, predand CNSAS arhivele Securitatii. Totodata, institutia s-a bucurat si de sprijinul guvernului, prin aprobarea unor solicitari privind schema de personal si alocarea unei sume care i-a permis sa cumpere o cladire noua, cu un spatiu corespunzator. De retinut insa ca, in perioada critica prin care CNSAS a trecut, cauzata de nepredarea arhivelor si de criza din Colegiu, nu s-a ridicat nimeni sa ceara transformarea acestuia in altceva decat a fost menit sa fie. Ba chiar se pare ca acea situatie de blocaj in activitatea CNSAS a convenit de minune unora dintre cetatenii nostri. I