Salariul mediu al celor 1,39 milioane de angajaţi din sectorul bugetar va creşte în acest an cu circa 10%, în una sau două etape, fondul total de salarii urmând să urce la 27,75 miliarde de lei.
Salariul mediu al celor 1,39 milioane de angajaţi din sectorul bugetar va creşte în acest an cu circa 10%, în una sau două etape, majorare care presupune o sumă mai mare de la buget faţă de anul trecut de 1,3 miliarde lei, fondul total de salarii urmând să urce la 27,75 miliarde de lei.
Creşterile salariale vor fi, însă, acordate diferenţiat pe categorii de personal, presupunând o indexare generală de 4,5% în luna aprilie şi, pentru unele categorii de personal, o majorare cu 9,1% în luna octombrie, au declarat, miercuri, surse din Ministerul Muncii. “Propunerea ministerului este ca majorarea de 4,5% să fie valabilă pentru toate categoriile de personal, iar creşterea de 9,1% să fie aplicată categoriilor de personal bugetar pentru care procentul de majorare înregistrat în decembrie 2008 faţă de luna decembrie 2007 este mai mare de 4,5%”.
Salariile angajaţilor din sistemul de învaţământ şi sănătate, precum şi remuneraţiile funcţionarilor publici, ale personalului contractual, ale personalului auxiliar judecătoresc şi ale angajaţilor din Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară vor fi majorate cu 14% în acest an, raportat decembrie 2008 la decembrie 2007, respectiv cu 4,5% în luna aprilie şi cu 9,1% în luna octombrie.
Pentru magistraţi, militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din penitenciare va fi operată o singura creştere salarială, de 4,5% în luna aprilie.
Angajaţii Curtii de Conturi vor beneficia de o creştere salarială de 4,5%, în luna aprilie, întrucât acestora li s-a mai acordat o majorare suplimentară a indemnizaţiilor lunare, de până la 55%, prin Legea 219/2007.
Salariile diplomaţilor nu vor