Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Probleme cu vopseaua?

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 16 ianuarie 2008 ·

Cojirea, îngălbenirea şi întinderea neuniformă sunt doar câteva neplăceri ce pot apărea când vopseaua nu este corect aplicată.

Nu de puţine ori, suprafeţ ele vopsite - fie ele de beton, metal sau cărămidă - sunt afectate în întregime sau pe porţiuni astfel încât aspectul pereţilor sau al tavanului are de suferit. Cojirea vopselei, îngălbenirea ori întinderea ei neuniform sunt doar câteva neplăceri ce pot apărea când vopseaua nu este corect aplicată sau când stratul-suport nu este bine pregătit în vederea vopsirii.

Atenţie la umezeală!

Formarea de bule de aer în stratul de vopsea şi cojirea acesteia este rezultatul unei slabe aderenţe a vopselei la stratul-suport. O astfel de problemă apare, de regulă, pe porţiuni reduse. Cauzele sunt multiple: de la aplicarea unei vopsele pe bază de ulei sau a unei vopsele alchidice peste o suprafaţă care nu este bine uscată, până la pătrunderea umezelii prin pereţii exteriori (cauză mai puţin probabilă în situaţia în care este folosită o vopsea pe bază de latex).

Dacă este vorba despre o vopsea pe bază de latex, cauza bulelor de aer o poate constitui expunerea stratului de vopsea la umiditate ridicată sau umezeală imediat după uscarea pereţilor (mai ales dacă suprafaţa de aplicare a fost prost pregătită). Soluţiile de remediere a problemei sunt relativ simple.

„Dacă băşicile de vopsea nu afectează structura stratului-suport, ci doar stratul de vopsea, acestea se pot înlătura prin cojire, cu ajutorul unui şpaclu. Apoi suprafaţa afectată poate fi şmirgheluită, după care se aplică un strat fin de vopsea acrilică lavabilă“, explică meşterul zugrav Tudor Neculai. Dacă este afectat stratul-suport, trebuie înlăturată cauza apariţiei umezelii. Se reface gletul şi se aplică din nou un strat de vopsea. Înainte de aplicarea vopselei, este necesară amorsarea suprafeţei respective

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 28 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 4 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°