Toata lumea vorbeste acum de prejudiciul de circa 10 milioane de euro pe care zece oameni de fotbal (Ioan Becali – fost impresar, Victor Becali – impresar, Gheorghe Copos – actionar majoritar FC Rapid, Sica Puscoci – avocat, Mihai Stoica – fost director Otelul Galati, actual presedinte Unirea Urziceni, Cristian Borcea – presedintele executiv al FC Dinamo, Jean Padureanu – presedinte Gloria Bistrita, Mircea Stoenescu – fost presedinte Dinamo, Gheorghe Popescu – fost impresar si Gheorghe Netoiu – fost actionar la FC Dinamo) l-au adus cluburilor la transferurile in strainatate a 12 fotbalisti (Cosmin Contra, Paul Codrea, Florin Cernat, Bogdan Mara, Lucian Sanmartean, Florin Bratu, Dan Alexa, Adrian Mihalcea, Nicolae Mitea, Cristian Dulca, Ionel Ganea si Iulian Arhire), dar foarte multi uita ca baza, locul unde se petrec cele mai multe inginerii financiare, nu o reprezinta aceste tranzactii, ci cele de la interior, dintre cluburile din Liga I. Aici banii se pierd mult mai repede, iar tranzactiile ar fi mult mai usor de dovedit de catre Directia Nationala Anticoruptie (DNA) pentru ca nu ar fi vorba de comisii rogatorii care se fac cu alte state, la care raspunsurile se primesc dupa luni si luni de asteptare, ci de anchete interne, mult mai usor de coordonat.
Daca am pornit acest material de la "gaura" de 10 milioane de euro provocata de 12 transferuri la export, prin comparatie, sa spunem ca un transfer intern, realizat in 2005 intre FC National si Poli Timisoara, a adus un prejudiciu clubului bucurestean de 2.440.000 de dolari! Altfel spus, Poli Timisoara a platit 2.550.000 de dolari pentru un "pachet" de cinci jucatori, iar in contabilitatea clubului din Cotroceni au ajuns… 110.000 de dolari! Restul de bani se "odihnesc" bine mersi in alte conturi sau in firme din strainatate precum Baroque Trading Ltd, un off-shore din Cipru… Cele cinci transferuri anchetate