Poate vă sună curios, după câte discuţii aţi văzut la televizor, dar este pur şi simplu fals că salariaţii cu studii superioare trebuie plătiţi cu dublul salariului minim pe economie, de 500 lei, cei cu studii de scurtă durată sau medii cu 1,5 din acest salariu ş.a.m.d.
Interpretarea aceasta, care văd că a ajuns generală, se bazează pe superficialitate în citirea legii, din grabă sau interes. Dacă ne uităm pe textul contractului colectiv de muncă pe 2007-2010, negociat la începutul acestui an de partenerii sociali, găsim formularea corectă: treptele respective se aplică „personalului încadrat pe funcţii pentru care condiţia de pregătire este... etc.“.
Deci obligativitatea se referă la natura şi cerinţele postului ocupat, nu la diploma pe care se întâmplă să o aibă (sau nu) angajatul respectiv, ceea ce este o diferenţă crucială. Ca atare, unui angajat cu studii superioare nu i se aplică prevederea decât dacă pentru munca lui există o cerinţă legală de studii. Sunt multe profesii de acest fel: nu poţi să fii medic, jurist, expert contabil sau asistent veterinar fără diploma respectivă.
Dacă practici aceste meserii fără ştampila de la stat, te ia poliţia. Însă poţi foarte bine să fii manager de proiect, expert programator, ziarist sau chiar director de firmă cu sau fără studii de vreun fel anume, pentru că legea nu prevede astfel de obligaţii - şi nici nu este normal să o facă. Dacă eu am un IMM specializat în reţele de calculatoare şi angajez câţiva băieţi care se pricep la asta, este treaba mea dacă îi iau de la Facultatea de Automatică, de la Construcţii, direct din liceu sau de la coada vacii.
Nimeni nu impune condiţie de studii. La fel, nu este nicio lege care să oblige ca managerii sau agenţii de vânzări să aibă diplome de vreun fel: dacă sunt buni şi performează, pot să aibă şi opt clase. Oricine poate să-şi facă
