Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul reuseste doar o apreciere marginala dupa discursul lui Isarescu

Publicat in Ziarul Financiar, joi 24 ianuarie 2008 ·

Leul nu a avut forta decat pentru o apreciere marginala in fata euro, la o zi dupa ce guvernatorul BNR a aratat ca se asteapta la o inversare a trendului de depreciere rapida a cursului. BNR a calculat ieri un curs de 3,7635 lei pentru un euro, cu 0,16 bani peste nivelul precedent, stabilind astfel un nou maxim al ultimilor trei ani. Dolarul a pierdut in schimb 1,47 bani, coborand la 2,5811 lei, dupa ce s-a depreciat in fata euro pe pietele internationale. Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, a aratat marti ca se asteapta ca leul sa se stabilizeze, si chiar sa isi revina la un moment dat in fata euro. Totodata, seful bancii centrale a spus ca BNR este gata sa intervina chiar si de mai multe ori pe zi pentru a mentine sub control nivelul lichiditatilor. Desi euro a fost tranzactionat la deschiderea sedintei de tranzactionare la 3,7450 lei, cu circa 4 bani sub nivelul inchiderii din ziua precedenta. Cotatiile au urcat insa treptat, apropiindu-se de 3,7850 lei, la sfarsitul zilei. "Volumele tranzactionate au fost din nou importante. Inca nu este clar in ce directie vom merge de la aceste niveluri", a comentat un dealer. Nivelul de 3,8 lei pentru un euro ramane un important prag pshihologic, insa analistii subliniaza ca dupa ce cursul a trecut de mai multe niveluri tehnice de rezistenta este posibila o continuare a miscarii de crestere. BNR a atras ieri depozite pe cinci zile la o dobanda de 8% pe an in valoare de 1,2 miliarde de lei. Dobanzile pe piata au ramas insa la niveluri de 6,5%-7,5% pe an pentru scadentele scurte. Majoritatea monedelor din regiune au pierdut ieri teren in fata euro, insa intr-un ritm mai mic, in conditiile in care aversiunea fata de risc a investitorilor internationali nu a fost temperata de miscarea bancii centrale a Statelor Unite ale Americii de a reduce dobanda la dolar de la 4,25% la 3,5% pe an. Leul nu a avut forta decat pentru o aprecier

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 24 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 49 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 2 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat în patru judeţe

Ziarul Financiar acum 22 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţa, o avertizare de tip cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă în patru judeţe din sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei. „Duminică, în sudul Olteniei ş

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°