Acuzele ministrului învăţământului public din Italia, Giuseppe Fioroni, sunt contrazise de datele oficiale de monitorizare a gradiniţelor, relatează "Il Giornale". Fioroni este cel
Acuzele ministrului învăţământului public din Italia, Giuseppe Fioroni, sunt contrazise de datele oficiale de monitorizare a gradiniţelor, relatează "Il Giornale".
Fioroni este cel care a redus bugetul de finanţare a grădiniţelor de stat din Milano, după ce primarul oraşului, Letizia Moratti, a interzis înscrierea unor copii ai imigranţilor.
Se înregistrează un record de copii imigranţi legali atat în creşe, cât şi în gradiniţe. În creşe, unul din trei locuri este ocupat de un imigrant, iar în grădiniţe sunt apropate 4.800 de imigranţi.
Protestele familiilor italiene se înmulţesc: "Străinii sunt întotdeauna primii în clasamente, în timp ce noi, milanezii, rămânem la urmă. Ei au dreptul să ocupe locuri la grădiniţele aflate mai aproape de casă, iar noi traversăm în fiecare dimineaţă tot oraşul pentru a ne duce fiii la grădiniţă".
Mariolina Moioli, reprezentanta pentru problemele sociale ale şcolilor, a declarat: "Criteriile de acces la instituţiile şcolare favorizează familiile aflate în dificultate; nu contează dacă acestea sunt milaneze sau nu".