Una dintre bătăliile cruciale pentru cel de-al Doilea Război Mondial, aceea de la Stalingrad, s-a petrecut în urmă cu 65 de ani.
Asaltul trupelor germane asupra oraşului Stalingrad, intrat în istorie, s-a dovedit o lovitură mortală pentru Germania nazistă, marcând o cotitură în desfăşurarea celui de-al Doilea Război Mondial.
Pentru Germania, catastrofa suferită pe Volga acum 65 de ani a fost o înfrângere politică şi militară, care a zdruncinat credinţa soldaţilor germani în invincibilitatea nazistă şi în posibilitatea obţinerii victoriei.
Martorii vorbesc
Începută în august 1942 şi terminată în 2 februarie 1943, bătălia de la Stalingrad avea drept miză cucerirea de către trupele naziste a celui mai important centru industrial şi nod de comunicaţie între Rusia şi Caucaz. Pierderile, şi de o parte, şi de cealaltă, au fost înspăimântătoare. Au pierit peste 1,5 milioane de oameni, din ambele tabere - ruşi, germani, unguri, italieni, români.
Documentarul beneficiază de mărturii directe ale supravieţuitorilor din ambele tabere şi include şi o serie de documente din arhivele ruse interceptate de către Armata Roşie, făcute publice în premieră.
Iarna, aliatul sovieticilor
Oraşul de pe Volga a fost distrus aproape în totalitate sub cele 1.000 de tone de bombe lansate de germani în decursul asediului, Stalingradul devenind în scurt timp o groapă comună pentru cei aproape un million de soldaţi ruşi.
În momentul în care, pe 8 noiembrie 1942, Hitler anunţa o mare victorie la Stalingrad, sovieticii au primit un ajutor masiv şi nesperat: iarna rusească.
Cu toată superioritatea numerică, germanii nu au reuşit să încline balanţ a victoriei în favoarea lor.
Hitler a încercat să ascundă poporului german eşecul de proporţii, iar, la rândul său, Goebbels, mi