Lorikane îşi strânse repede lucrurile de pe rogojină, aruncă o privire încordată bătrânului care se scufundase într-o tăcere de rău augur. Piciul se metamorfoză în pisoiul portocaliu şi intră imediat în raniţă.
...urmare din numărul trecut...
Lorikane îşi strânse repede lucrurile de pe rogojină, aruncă o privire încordată bătrânului care se scufundase într-o tăcere de rău augur. Piciul se metamorfoză în pisoiul portocaliu şi intră imediat în raniţă.
-Adu-ţi aminte ce ţi-am spus despre Chei, acum cinci ani, rosti Li întristat. Să nu uiţi, să nu uiţi, altfel viaţa ta va fi irosită şi, împreună cu a ta, celelalte din lumile astea meschine, care se războiesc anapoda, în loc să-şi vadă de treabă. Ajuns la Templu, caută-l pe Nemirhatep. E unul din scribii preotului Hirna. Spune-i că vii din partea mea. Mergi cu zeii vechi!
Noaptea deja cuprinsese întregul Timar. Capitala Hidrey 2 era departe însă de liniştea cunoscută de alte lumi în ceasurile la care luna îşi urma cursul pe cer. Siluete înveşmântate în mantii cu glugă roiau pe străzile oraşului, iar agitaţia generală camufla perfect activitatea preoţilor care aveau să se întrunească în Marele Conciliu în mai puţin de un ceas. Lorikane se strecură discret pe lângă străzile mărginite de benzile de înaintare rapidă pentru pietoni, preferând îmbulzeala de pe trotuare. Ocelotul respira tăcut în raniţă, cu urechile ciulite, depistând fiecare sunet din întuneric.
“Când vei intra în curtea interioară a Templului, mergi până la aleile din stânga şi bate de două ori la uşa verde”. Cuvintele îi apărură lui Lorikane în minte cu un sunet uşor metalic şi, de acum, cu familiara rezonanţă a celor două timbre din gândurile transmise de felină.
Templul era păzit de gărzile îmbrăcate în armuri termo-magnetice, care lăsau amprenta lor specifică în aerul înconjurător, făcându-l să v
