Nu chiar, par a spune trei dintre textele sacre ale omenirii, dedicate riturilor de trecere din viaţă în moarte, în aproape toate cazurile, scenariul neoprindu-se chiar în acest punct.

Nu chiar, par a spune trei dintre textele sacre ale omenirii, dedicate riturilor de trecere din viaţă în moarte, în aproape toate cazurile, scenariul neoprindu-se chiar în acest punct. Pentru că marile întrebări ale trecerii din fiinţă în nefiinţă, sau cel puţin, ceea ce noi percepem ca nefiinţă, au dat bătăi de cap aproape tuturor civilizaţiilor avansate din punct de vedere evolutiv. Iar unele dintre ele au produs chiar “codex-uri” care conţin propria lor viziune despre ceea ce se întâmplă în viaţa de apoi.

ZOOM vă propune aşadar în acest număr o excursie în “tenebre”. O trecere în revistă a Cărţilor Morţilor, aşa cum au fost ele scrise deegipteni, de tibetani şi de mayaşi. De la Textele Sarcofagelor şi Textele Piramidelor, la Bardo Todol şi Cărţile mayaşe ale Morţilor, cele trei culegeri de scrieri au toate ţelul de a ghida pe cel dispărut prin labirintul lumilor nefiinţei. Dacă pentru egipteni trecerea în moarte marca începutul adevăratei existenţe eterne, pentru tibetani, moartea este marea sită prin care se cern sufletele şi felul în care ele sunt pregătite să înfrunte eternitatea, fie în Nirvana, fie revenind pe pământ, într-o altă reîncarnare. În cazul mayaşilor, revenirea din moarte este aproape obligatorie, pentru că, la această strălucitoare civilizaţie precolumbiană, viii şi morţii se află într-o relaţie de echilibru. Pentru un suflet intrat în lumea nefiinţei, un alt om se naşte.

Textul scris de Vasile Surcel merge pe ideea că fiecare din aceste trei civilizaţii, de altfel singurele care şi-au elaborat formal coduri de comportament pentru defucţii lor în viaţa de apoi, a găsit o soluţie de sancţionare a inexpli­cabilului, dând rezolvări posi