Cui apartin operele literare dupa disparitia fizica a autorului? In special, cine are drept de decizie asupra manuscriselor si a operelor neterminate? Conteaza opinia testamentara a autorului, ori interesul istoricilor literari? Mostenirea celui care a sc
Vladimir Nabokov a fost, din toate punctele de vedere, un scriitor si un personaj atipic. Asemenea lui Maeterlinck, cel dedicat studierii albinelor, a fost un entomolog pasionat (si nepot al unui savant care si-a imprumutat numele unei specii de fluturi). Nascut (in 1899) intr-o familie nobiliara, a fost de mic poliglot, invatand in paralel engleza, franceza si germana. Dupa Revolutia din Octombrie, este fortat sa aleaga calea exilului, ajungand intai la Cambridge (unde isi desavarseste educatia), apoi la Berlin (devenind colaborator al publicatiilor emigratiei rusesti, in care adopta pseudonimul Sirin).
Dupa ce debutase, la 15 ani, cu un volum de poezii in limba rusa, in Germania va publica volume atat in limba materna, cat si in germana (se speculeaza ca Romanul cocainei, semnat "Agheev", ar fi, de fapt, al lui). Exilul continua la Paris, apoi in America, unde - profesor universitar fiind - il va avea student inclusiv pe Thomas Pynchon. Din 1941, incepe sa publice in limba engleza, atingand cota maxima de celebritate odata cu Lolita (1955), care lanseaza conceptul de "nimfeta". Cartea genereaza binecunoscutul scandal si, initial (1955), e publicata la o editura frantuzeasca, in SUA aparand abia in 1967. Obsesia lui Humbert Humbert pentru Dolores "Lolita" Haze, cea extrem de precoce din punct de vedere erotic la varsta de 12 ani, naste o controversa care, probabil, nu se va incheia niciodata, polemica fiind reluata periodic, alimentata si de cele doua ecranizari (1962 - Stanley Kubrick, 1997 - Adrian Lyne).
O alta discutie isca acum opera lui Nabokov - insa partea ei inedita, postu
