Deputaţii ar putea renunţa la soluţia creşterii accizei la ţigări pentru compensarea „găurii“ care se va forma la bugetul de stat dacă TVA la alimentele de bază va scădea la 5%. Sursa: Reuters
Pentru aceasta însă trebuie găsite alte soluţii care să compenseze pierderea bugetară, susţine Aurel Gubandru, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe, bănci din Camera Deputaţilor. Senatorii au adoptat, săptămâna trecută, reducerea TVA la pâine, carne, lapte şi ulei vegetal la 5%. Potrivit proiectului legislativ, bugetul ar urma să fie completat cu fonduri provenite din creşterea accizei la ţigări şi produsele de lux. Pentru a deveni lege, proiectul trebuie să fie aprobat şi de Camera Deputaţilor, care este decizională în acest caz.
Pierderi de sute de milioane de euro la buget
Principalii producători de ţigări din România solicită deputaţilor să renunţe la soluţia majorării accizei la produsele din tutun. Potrivit lui Martin Southgate, directorul general al JTI România, această iniţiativă legislativă contravine calendarului agreat cu UE de creştere graduală a accizelor pentru produsele din tutun. Astfel, dacă, potrivit calendarului, acciza trebuie să crească de la 41,5 euro pe mia de ţigarete în prezent la 50 de euro din luna iulie, propunerea legislativă ar duce acciza la 65 de euro.
În consecinţă, ţigările se vor scumpi cu până la 40%, iar contrabanda „ar atinge un nivel dramatic, de 30% din totalul pieţei, ceea ce ar echivala cu pierderi la bugetul de stat de peste 700 de milioane de euro“, declară Bart Maas, directorul general al British American Tobacco România. Aurel Gubandru consideră că este important să respectăm calendarul de creştere a accizelor negociat cu UE.
În plus, potrivit estimărilor preşedintelui Comisiei de buget din Camera Deputaţilor, impactul bugetar de 200 milioane de lei, însemnând c