În ciuda faptului că apartamentele noastre de bloc sunt foarte modeste ca dimensiuni, mobila multifuncţională nu a fost o soluţie vizată pentru confortul traiului de zi cu zi.
În ciuda faptului că apartamentele noastre de bloc sunt foarte modeste ca dimensiuni, mobila multifuncţională nu a fost o soluţie vizată pentru confortul traiului de zi cu zi. Asta şi din cauza producătorilor de mobilă de la noi care nu s-au gândit la aşa ceva. Ani de zile au produs “garnituri” de mobilă pentru camera de zi, denumită incorect sufragerie, cu binecunoscuta bibliotecă cu vitrină, din PFL furniruit şi aplicaţii din plastic vopsite ce imitau ornamente sculptate. Nici acum, după ce deschiderea către piaţa internaţională există şi circulă o mulţime de idei, lucrurile nu s-au îmbunătăţit.
Tot ceea ce este prezent în magazine în materie de mobilă multifuncţională, ca ofertă este pentru un grup prea mic de oameni, care îşi permit să plătească bani grei pentru ceva de calitate din import. Problema este că producătorii autohtoni nu investesc în tehnologii avansate, care le-ar permite fabricarea unor sisteme ingenioase, absolut obligatorii pentru un mobilier funcţionabil. Aşa că cea mai la îndemână variantă pentru cei mulţi care locuiesc în apartamente de bloc vechi este să apeleze la micile firme ce produc mobilă pe comandă. Pentru aceştia am dori să le exemplificăm un model de mobilier perfect pentru garsoniere sau locuinţe cu două camere împărţite între părinţi şi copii. Este vorba de patul rabatabil.
Între zi şi noapte
Canapelele extensibile sunt la mare căutare, pentru că ele pot deveni peste noapte patul de dormit. La noi pe piaţă sunt foarte puţine firme care produc la comandă paturi rabatabile. Cererea pentru ele nu este foarte mare, deoarece pe timp de zi, patul confortabil trebuie strâns, fiind mascat de feţe unui simplu dulap. Deci,