Iniţial, a fost un mijloc de supravieţuire, apoi a devenit un simbol al aristocraţiei, iar acum e un sport. Vânătoarea a fost încă din cele mai vechi timpuri legată de evoluţia societăţii umane. Pasiunea omului pentru vânătoare a fost evideţiată în gastronomie, artă şi li­teratură.

Iniţial, a fost un mijloc de supravieţuire, apoi a devenit un simbol al aristocraţiei, iar acum e un sport. Vânătoarea a fost încă din cele mai vechi timpuri legată de evoluţia societăţii umane. Pasiunea omului pentru vânătoare a fost evideţiată în gastronomie, artă şi li­teratură.

Divinitate

Mitologia romană aminteşte de o zeiţă a vânătorii, Diana. Prezentată ca o amazoană, zeiţa era considerată protectoare a câmpurilor şi a animalelor. Era faimoasă pentru pute­rea şi graţia sa, în literatură fiind prezentată ca o fecioară sălba­tică şi singuratică. Fiică a lui Jupiter şi a Latoniei, Diana era de o frumuseţe rară, insensibilă însă în faţa iubirii.

Grecii aveau şi ei o zeiţă a vânătorii. Este vorba despre Artemis, “poleită” cu aceleaşi trăsături ca şi Diana romanilor.

Două întâmplări stau mărturie în acest sens. Prima se referă la Actaeon, un vestit vânător, care, zărind-o pe Artemis în timp ce se îmbăia goală în apele unui râu, stârneşte mânia zeiţei, care îl transformă într-un cerb. Sub această înfăţişare, el va fi sfâşiat de proprii câini pe Muntele Cithaeron.

Cea de-a doua întâmplare demnă de amintit este uciderea gigantului Orion de către apriga zeiţă. Dar după o altă versiune mitică, gigantul este ucis de fratele geamăn al zeiţei, Apolo, ca pedeapsă pentru cutezanţa sa. După moarte, Orion este transformat într-o constelaţie, care îi poartă numele.

Minunea

Superstiţioşi din fire, grecii au ridicat în cinstea divinităţii lor una dintre cele mai impresionante construcţii ale Antichităţii