TISMĂNEANU: "Relaţia dintre intelectuali şi mişcările nihilist-totalitare este un fascinant şi urgent subiect de analiză". Sursa: EVZ

Hannah Arendt, meditând asupra furtunilor ideologice ale veacului douăzeci, scria despre logodna dintre elite şi gloată. Apărută la Humanitas în 2007, cartea lui Sorin Lavric „Noica şi Mişcarea Legionară“ este o explorare lucidă, onestă şi dezinhibată a logodnei dintre un aristocrat al spiritului, îndră gostit de tradiţia umanismului clasic, şi o mişcare revoluţionară de dreapta, care a cultivat naţionalismul mistic şi a celebrat cu morbidă patimă funcţiile pretins purificatoare ale violenţei. Excelent scrisă, este o carte care îţi dă sentimentul că stai de vorbă cu autorul, dar şi cu subiectul ei. Am parcurs-o în paralel cu lucrarea lui Jan-Werner Müller despre Carl Schmitt, „A Dangerous Mind“. Ambii filozofi au împărtăşit aceeaşi mefienţă în raport cu valorile „decadent“-burgheze şi au formulat, în direcţii diferite, semnificative critici ale liberalismului politic. Atât Schmitt, cât şi Noica sunt reprezentanţii unui ethos intelectual ce a definit spaţiul cultural-politic al perioadei interbelice în Europa şi care a fost caracterizat de o regretabilă alunecare în extremism.

Ei sunt exemple într-o mare de personalităţi care, în acei ani de maledicţiune istorică, atât la extrema dreaptă, cât şi la cea stânga, au căutat soluţii în afara şi împotriva politicului liberal-democratic. Atât Lavric, cât şi Müller propun o înţelegere a rolului lui Noica respectiv Schmitt prin intermediul unei istoricizări critice a scrierilor acestora, refuzând clişeul discursiv şi prejudecata ideologizantă. Meritul lui Lavric este că propune perspectiva detabuizantă, având curajul să sfideze mitologiile hegemonice privind legionarismul ca formulă exogenă, „fruct de import“, „agentură nazistă“ etc. Într-adevăr, cum scria Ioan Stanomir,