A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, a fost omul preistoric… Omul care se adăpostea în peşteri, bea apă de izvor şi vâna animale sălbatice…
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, a fost omul preistoric… Omul care se adăpostea în peşteri, bea apă de izvor şi vâna animale sălbatice…
Între timp, omul nostru cel preistoric a evoluat: din peşteri s-a mutat în case, apa de izvor a devenit... apă plată, iar vânatul… a rămas vânat. Nici până astăzi nu a renunţat să mănânce (măcar din când în când) carne de vânat, chiar dacă, mai nou, este considerată un aliment de lux. Nu oricine îşi permite să mănânce periodic carne de vânat şi, cu siguranţă, nu oricine ştie să o pregătească.
Micile taine
Secretul oricărui preparat din vânat este macerarea! În plus, cine vrea să gătească această carne trebuie să ţină cont de faptul că fiecare specie se pretează pentru anumite preparate culinare. Astfel, din iepure se poate pregăti pastramă, friptură şi ciorbă. Din mistreţ ies cele mai alese afumături, iar fripturile sunt un deliciu. Fazanul este potrivit pentru preparate reci, dar şi pentru fripturi – cele în sos sunt extraordinare. Banalul porumbel se poate transforma în fripturi, fie ele cu sos sau fără. Cunoscătorii spun că din căprioară se fac pastrame delicioase, la fel de bine cum pot fi pregătite şi supe, preparate reci sau fripturi. Nu trebuie să uităm de gâsca şi raţa sălbatică, din care o gospodină pricepută poate prepara pastramă sau… ei, da, fripturi!
La vânat, grăsimea dintre fibrele musculare este mai puţină decât la animalele domestice. Din această cauză, la preparare, bucătarul pune slănină, fie ea proaspătă sau afumată, sau ulei de floarea-soarelui. Condimentele pentru carnea de vânat vor fi mai puţine, ca să nu estompeze aroma specifică. Pentru a fi mai fragedă
