26 de oameni de afaceri din România se întâlnesc astăzi cu „de trei ori mai mulţi oameni de afaceri britanici“, susţin reprezentanţii guvernului, pentru a-i ademeni cu produse româneşti. Sursa: Andrei Spirache
Vizita nu a fost anunţată până acum de Cancelaria Primului-Ministru, la iniţiativa căreia este organizat evenimentul, iar criteriile pe care au fost aleşi reprezentanţii delegaţiei oamenilor de afaceri din România nu sunt cunoscute.
Întreprinzătorii români din domeniile IT, construcţii de maşini, electricitate, petrol, transporturi, agricultură, producţie alimentară şi textile se vor întâlni cu reprezentanţii Confederation of British Industry.
„Acţiunea este plănuită de anul trecut de Călin Popescu-Tăriceanu şi Robin Barnett, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, şi un aspect foart important al întâlnirii a fost acela că s-a cerut ca pentru un om de afaceri din România să fie prezenţi trei oameni de afaceri britanici din acel domeniu“, ne-a spus Maria Grapini, preşedintele Federaţiei Patronale din Industria Uşoară.
Guvernul îngroaşă rândurile
Statul i-a trimis la Londra pe Varujan Vosganian, ministrul economiei şi finanţelor, Ştefan Nanu şi Dorin Măntescu, directori în cadrul ministerului pentru plăţi externe şi politici macroeconomice. După prezentarea ofertei României de către Vosganian, vor fi organizate opt runde de discuţii pe cele opt domenii.
În primele nouă luni din 2007 am exportat către Marea Britanie în valoare de 919 milioane euro (a şasea destinaţie ca valoare a exportului, în timp ce prima este Italia, cu 3,7 miliarde de euro - n.r.). Importurile din Marea Britanie nu intră în top zece, fiind sub valoarea ultimei clasate - China, cu 1,1 miliarde de euro.