PNL şi PSD au reînceput negocierile pentru eventuala declanşare a alegerilor anticipate. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
După anunţul social-democraţilor că vor depune o moţiune de cenzură, Bogdan Olteanu, omul de încredere al lui Tăriceanu, a avut deja o serie de întâlniri cu Miron Mitrea şi Viorel Hrebenciuc.
Liberalii ar fi de acord cu varianta anticipatelor, cu condiţia ca executivului să nu i se aducă prejudicii de imagine. În acest scenariu, guvernul ar părăsi Palatul Victoria pe motiv de „blocaj politic“, referire generală, care nu ar conţine nicio acuzaţie concretă. Dacă se va ajunge la o înţelegere, PSD ar putea depune o moţiune de cenzură exact pe această temă.
Întâlniri cu greii sociali-democraţi
Bogdan Olteanu a încercat să-i convingă pe „greii“ PSD că nu este foarte înţelept să depună o moţiune de cenzură pe tema poziţiei UDMR legată de Kosovo, diferită de cea a guvernului. „Dacă vreţi să vă asumaţi din nou o dezbatere în parlament pe subiectul Kosovo şi eliminarea UDMR din executiv, asta ar îngreuna orice colaborare pe viitor“, a fost mesajul PNL. Liberalii au calculat că, într-o eventuală formulă de colaborare în viitor, cele două partide vor avea nevoie de voturile UDMR.
De cealaltă parte, PSD-iştii le-au transmis liberalilor că varianta pe care ei o propun este destul de avantajoasă pentru PNL, pentru că guvernul nu ar pica pe baza unor acuzaţii legate de starea economiei, ci pe o chestiune care este, în primul rând, responsabilitatea UDMR. Miron Mitrea şi Viorel Hrebenciuc au repus pe tapet problema comasării alegerilor locale cu cele parlamentare, la sfârşitul lunii mai sau la începutul lunii iunie.