Două doamne de vârstă mijlocie tricotează şi fac conversaţie în salonul de ceai al unui hotel, într-o Anglie rurală de acum jumătate de veac, imaginatăde Agatha Christie în romanul “Destinaţie necunoscută”.
Două doamne de vârstă mijlocie tricotează şi fac conversaţie în salonul de ceai al unui hotel, într-o Anglie rurală de acum jumătate de veac, imaginatăde Agatha Christie în romanul “Destinaţie necunoscută”. Subiectul, cea mai recentă armă de distrugere în masă, bomba cu cobalt. Concluzia, armele nucleare nu sunt bune, e păcat să foloseşti elementul prezent în culoarea albastră într-o armă care ar putea duce la Judecata de Apoi.
Nu numai ele au observat această tristă asociaţie. Bruce Chatwin, autor de cărţi de călătorie, îşi aminteşte şi el de tubul de cobalt albastru din trusa de pictură a mătuşii sale. El se întreabă dacă Patagonia ar fi o destinaţie potrivită pentru încercarea de a scăpa de efectele devastatoare ale bombei care nu cruţă pe nimeni.
Arma nucleară necruţătoare, cu sau fără cobalt, apare deseori în ficţiunea secolului trecut, în “Plaja” lui Neville Shute sau în “Planeta maimuţelor”, semnată de Pierre Boule, devenite mai apoi filme de mare succes. Sintagma “bombă atomică” apare pentru prima oară în romanul “Lumea eliberată” al lui H.G. Wells, publicat în 1914. Până şi venerabilul Edward Bulwer-Lytton vorbea în 1871 despre o formă de energie a extratereştrilor, “vril”, care va pune capăt conflictelor armate, în “Rasa viitorului”.
Numelefilmului lui Stanley Kubrick, “Dr. Strangelove”, figurează în subtitlul unei recente încercări de a urmări evoluţia paralelă a ficţiunii şi ştiinţei, “Visul armei absolute”, de P.D. Smith. Savanţii încercau, ca şi scriitorii, să imagineze o armă a păcii, a cărei folosire să fie atât de riscantă încât să elimine războaiele.
Arma “definitivă” îşi are începuturile nu în fizică