Piesa “Chi la fa l’aspetta” (“După faptă, şi răsplată”) s-a jucat prima dată la 15 ianuarie 1765, la Teatrul San Luca din Veneţia, cu titlul sugestiv “Cărările Carnavalului”, după ce Goldoni plecase definitiv la Paris (1761).
Piesa “Chi la fa l’aspetta” (“După faptă, şi răsplată”) s-a jucat prima dată la 15 ianuarie 1765, la Teatrul San Luca din Veneţia, cu titlul sugestiv “Cărările Carnavalului”, după ce Goldoni plecase definitiv la Paris (1761). Comedia nu a avut succes în oraşul dogilor, poate şi pentru că gloria Carnavalului începea deja să asfinţească, o dată cu Republica Veneţiană.
Timpul Carnavalului
Sărbătorile şi divertismentul aveau un rol important la Veneţia. În timpul Carnavalului, bogatul ori săracul purta mască. Acest anonimat le dădea foarte multă libertate. Travestiurile sunt, de altfel, frecvente şi se inspiră din “Commedia dell’arte”. Personaje-le-tip sunt uşor de recunoscut: Arlechino, valetul leneş, sărac şi mereu flămând, e o celebritate a teatrului acelui veac; Colombina reprezintă o servitoare maliţioasă; Brighella – un servitor viclean; Pantalone – bătrânul bogat şi avar. La Veneţia se poartă mască în tot timpul Carnavalului, dar şi în viaţa cotidiană. Ieşi mascat pentru a merge la “ridotto” (adunarea publică), la Carnaval, la cafenea, la teatru, în societate. Şi astăzi, cuplurile mascate care seaşază la masă, în restaurant, reprezintă o atracţie pentru turişti. În faţa lor stă, adesea, la orele prânzului, porţia de raţă friptă (“anatra arrosto”), mâncare descrisă şi de Goldoni în “După faptă, şi răsplată”.
O reţetă “antică”
“Ia o raţă curăţată, taie-i gâtul şi aruncă-l cât colo; sărează raţa în interior, presară şi puţine condimente dulci, apoi pune înăuntru două cepe. Coase, sus şi jos, cele două deschizături”, aşa începe reţetarul din settecento. Las-o apoi să fiarbă o jumătate de
