Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că un nou tip de tuberculoză, rezistentă la orice tratament medicamentos, se răspândeşte rapid în special în Europa de Est, Africa şi China. Conform unui studiu efectuat în 81 de ţări, între anii 2002 şi 2006, tulpina TBC-XDR este incurabilă. Noua tulpină tuberculoasă a fost întâlnită în 45 de ţări.
Cele mai multe cazuri de infecţie cu noua formă de tuberculoză au fost întâlnite în Azerbaidjan, Rusia, Ucraina, Uzbekistan şi Moldova. Studiul indică şi o răspândire rapidă a tulpinei XDR în China.
Aproximativ 2 miliarde de oameni, adică o treime din populaţia globului, este infectată cu bacilul Koch. Deşi majoritatea celor care se nasc cu această formă latentă de TBC, în care boala nu se răspândeşte sau cauzează noi infecţii, peste două milioane de oameni mor anual din cauza bolii.
Deocamdată, aproximativ 500.000 de oameni din întreaga lume sunt infectaţi cu această formă a bolii, rezistentă la tratament, care ucide cel puţin 30 la sută dintre pacienţi.
Tulpina XDR se transmite tot pe calea aerului, atunci când cei infectaţi nu se află sub tratament, iar tratamentele găsite sunt de o sută de ori mai scumpe decât cele folosite în prezent la pacienţii infectaţi cu forma clasică a bacilului Koch.
Poate fi imposibil de detectat
“Este foarte probabil ca noua formă de tuberculoză să fie imposibil de detectat în foarte multe cazuri”, susţine Abigail Wright, principala autoare a studiului efectuat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, citată de agenţia Bloomberg. Bolnavii infectaţi cu virusul HIV sunt responsabili cu răspândirea ``dramatică'' a bolii, în special în Africa. Cercetările efectuate pe bolnavii de SIDA arată că rata mortalităţii este de peste 90 la sută în urma infectării cu noul tip de tuberculoză.
Organizaţia Mondială a Sănătăţ