Anunţat spre sfârşitul anului trecut, turneul „Somewhere Back in Time“ al trupei Iron Maiden se bucură de un uriaş succes internaţional.
Cu mai multe luni în avans, cele 125.000 de bilete puse în vânzare pentru cele trei spectacole pe care trupa le va susţine în iulie în Suedia şi Finlanda au fost cumpărate, potrivit reprezentanţilor trupei, în mai puţin de două ore şi jumătate. În Australia, Iron Maiden nu a mai concertat de 15 ani, iar biletele pentru spectacolele de luna aceasta din Sydney şi Melbourne s-au epuizat în mai puţin de 30 de minute de la punerea în vânzare.
Organizatorul concertului Iron Maiden din Bogota vorbeşte despre un nou record pentru istoria evenimentelor de acest gen în Columbia: „Am vândut peste 12.000 de bilete doar în prima zi“, a precizat acesta. Pe 4 februarie, Iron Maiden a lansat DVD-ul „Life after Death“, intrat direct pe primele poziţii ale topurilor din Australia, Franţa, Italia, Suedia, Spania, Noua Zeelandă, Danemarca, Finlanda şi Germania, şi pe locul 2 în topul Billboard Chart din Statele Unite. Pe 4 august, Iron Maiden va concerta pe Stadionul Cotroceni din Bucureşti. Biletele pentru acest eveniment se pot achiziţiona la preţurile de 50, 75, 130, 180 respectiv 240 de lei, din reţeaua magazinelor Diverta sau online, de pe www.myticket.ro.