Ieşirea sovieticilor din ţară a fost gândită ca o operaţiune cordială. Sursa: Rompres
Guvernul României a declasificat prin HG nr. 130/6 februarie 2008 o serie de hotărâri ale Consiliului de Miniştri, adoptate în perioada 1957-1965. EVZ vă prezintă astăzi câteva decizii cuprinse în aceste acte, măsuri referitoare la retragerea Armatei Roşii din ţară.
Acordul din URSS
Pe 24 mai 1958, la Moscova s-a încheiat un acord care stabilea plecarea trupelor sovietice de pe teritoriul Republicii Populare România. În vederea aplicării respectivului acord, Ministerul Forţelor Armate (MFA) a iniţiat un proiect de hotărâre cu prevederi care, privite acum, par hilare. Hotărârea Consiliului de Miniştri prevedea instituirea unei comisii centrale (care să coordoneze împreună cu reprezentanţii armatei sovietice organizarea de diferite manifestaţii politice, să asigure preluarea bunurilor ce au fost în folosinţa trupelor şi să se ocupe de transportul trupelor sovietice şi de securitatea eşaloanelor de transport).
De asemenea, hotărârea viza constituirea unor comisii regionale pentru regiunile administrative: Constanţa, Galaţi, Timişoara, „Ploeşti“ şi Iaşi, pe teritoriul cărora erau dispuse trupele sovietice. Plecarea trupelor era bine planificată, în perioada 15 iunie-15 august. Transportul acestora pe calea ferată trebuia asigurat de Ministerul Forţelor Armate, în colaborare cu Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor. Bunurile care au fost în folosinţa sovieticilor aveau să fie preluate, „cu acte legale“, de MFA.
Reparaţiile capitale, plătite de români
MFA urma să plătească inclusiv contravaloarea reparaţiilor capitale realizate pentru trupele sovietice până la 23 mai 1958. „Diferitele manifestaţii politice“ prevăzute în HCM erau detaliate într-un referat. Românii aveau misiunea să organizeze: