Managerul Spitalului „Parhon“ trage un semnal de alarma Numai saptamina trecuta, cinci persoane, dintre care patru sub 40 de ani, au descoperit ca sint in pragul dializei, desi se credeau perfect sanatoase. Printre bolile pe care iesenii le descopera in faza tardiva, chiar de la virste tinere, se afla si cele de rinichi. Managerul Spitalului „Parhon", prof.dr. Adrian Covic, spune ca numai saptamina trecuta, cinci persoane - din care trei sub 25 de ani si doua de 39, respectiv 62 de ani - care se credeau perfect sanatoase au aflat ca sint la un pas de dializa. „Boala e ca un iceberg, trei sferturi e in apa si nu o vezi, iar cind vezi ce e deasupra e deja prea tirziu. Acest lucru trebuie evitat", a spus prof.dr. Covic, secretar al Societatii Romane de Nefrologie. El crede ca Programul National de Evaluare a Starii de Sanatate a Populatiei (PNESSP) ar putea fi un inceput in elaborarea unor politici noi atit in sistemul sanitar iesean, cit si in cel academic, care sa aiba drept scop comun depistarea timpurie a afectiunilor si buna tratare si cercetare a acestora. „In loc sa actionezi tardiv, cind tratamentul este dificil si costurile sint imense, mai bine afli din timp pentru a putea preveni acest lucru. Se evita astfel atit o catastrofa medicala si financiara, cit si una umana", considera prof.dr. Covic. Pentru o evaluare corecta a starii de sanatate, el crede insa ca trebuie ca programul de evaluare sa se desfasoare corect, in ce priveste colectarea datelor si manevrarea sistemelor de comparare a acestora in vederea adoptarii unor masuri de prevenire sau de schimbare a politicii sanitare.
In prezent, nu toate laboratoarele care fac analize au aceleasi standarde, autorizarea lor neinsemnind neaparat si validarea metodelor, ci doar faptul ca respecta anumite criterii de functionare. Astfel, aceleasi analize ar putea da diverse rezultate in functie de laborator. De