Beneficiezi de o doza ridicata de mandrie nationala atunci cand, aflandu-te la Royal Court Theatre (Jerwood Theatre Upstairs) din Londra, urmaresti un spectacol cu o piesa romaneasca: Kebab. Nu de Caragiale, ci de Carbunariu (de e unul, de e altul, conteaza doar pentru "nativul" din sala; altfel spus: ei bine da, englezii iubitori de teatru habar nu au cine-i Caragiale). Entuziasmul fata de intrarea Romaniei in UE a trecut de mult, la fel cum trecute sunt si zilele cand britanicilor li se parea exotic sa afle ca vii dintr-o tara a carei capitala este Budap... vreau sa spun, Bucuresti.
Acum esti asociat cu prea-numerosii muncitori romani de pe santierele de constructii londoneze, sau cu persoanele inconjurate de puradei din fata de la Harrods, ori cu fetele harnice care curata apartamentele bogatilor; toate bune si frumoase, insa... "Nu cumva ne iau noua job-urile?" (S-au purtat indelungi discutii, la nivel inalt, pentru a se demonstra ca de fapt ei, localnicii, nu presteaza anyway asemenea job-uri.) Oricat de multi straini de pe toate meleagurile ar fi la Londra si in ciuda faptului ca Royal Court se specializeaza in a aduce la un loc dramaturgi din felurite unghere ale globului, sentimentul ca nu esti chiar binevenit se intareste pe zi ce trece. Iar pe mine, in mod ridicol, ma gadila de placere gandul ca numai eu inteleg ce e cu sarmalele si cozonacul despre care se vorbeste in spectacol, ori ca aia, de pilda, pare insigna sonora a Tarom-ului, ori ca muzica aceea cam militaroasa este Desteapta-te, romane. Ca si cum i-ar pasa cuiva, in afara de mine. E greu de acceptat, uneori, ca in lumea mare buricul pamantului este altundeva decat in locul unde te-ai nascut tu.
Montarea cu piesa Kebab de Gianina Carbunariu se desfasoara fara evenimente majore. Faptul ca personajele vin din Romania nu cred ca spune ceva; puteau fi din Kenia, Brazilia sau Maced