RISC. Clientii bancilor ori isi dau tot salariul pe rate, ori isi vand casa Efect. Datornicii din SUA ii saracesc pe romanii care au credite la banca
Arpad Dobre
Romania s-ar putea confrunta cu o criza similara celei din SUA, din cauza scumpirii creditelor. Avertizarea vine din partea bancilor, care acorda acum imprumuturi mai scumpe si cu rate de maximum 60% din venitul lunar al solicitantilor. In SUA, piata creditelor ipotecare si cea imobiliara au intrat in criza, dupa ce miile de americani care nu si-au mai putut achita ipotecile au cerut bancilor sa le vanda locuintele. Bancherii nu au mai avut cui sa le dea si au ajuns in prag de faliment. In Romania, multi dintre cei care au luat un credit ipotecar l-au folosit pentru cumpararea unui apartament vechi. Daca nu-si mai pot achita ratele, banca le vinde locuinta si, in lipsa de cumparatori (din cauza scumpirii creditelor) sau de interes (se cauta case noi, nu cele vechi de peste 30 de ani), pretul obtinut poate fi chiar mai mic decat creditul initial. Aceasta situatie va constitui inceputul crizei care va duce la scaderea valorii actuale, prea umflate, de peste 2.000 de euro/mp a apartamentelor vechi.
Reduceri la bulgari
In Bulgaria se inregistreaza deja scaderi, cu pana la 12%, ale preturilor la apartamentele noi, de pe litoralul Marii Negre. Cele mai scumpe costa acum 1.200 de euro/mp, iar cele mai ieftine, 800 de euro/mp.
RISC. Clientii bancilor ori isi dau tot salariul pe rate, ori isi vand casa Efect. Datornicii din SUA ii saracesc pe romanii care au credite la banca
Arpad Dobre
Romania s-ar putea confrunta cu o criza similara celei din SUA, din cauza scumpirii creditelor. Avertizarea vine din partea bancilor, care acorda acum