Pentru prima dată în istorie, preţul petrolului a depăşit cea mai mare cotaţie, înregistrată în aprilie 1980. Sursa: AP Photo
Atunci, preţul petrolului ajustat la inflaţie era de 102,53 dolari/ baril, iar ieri, barilul a ajuns la 103 dolari, pe fondul deprecierii dolarului faţă de celelalte valute şi al cererii mari. Petrolul destinat pieţei americane a atins la începutul şedinţei bursiere valoarea de 103,05 dolari pe baril, apoi a coborât la 102,53 dolari, potrivit Reuters.
Creşterea preţului petrolului este alimentată de temerile privind datele slabe înregistrate de economia SUA şi de avertismentele lui Ben Bernanke, preşedintele Rezervei Federale care a spus că este posibil un eşec al băncilor mici care au investit mult pe piaţa imobiliară din SUA.
Afirmaţiile preşedintelui Fed au accentuat tensiunile de pe piaţă, spun analiştii. O altă cauză a creşterii preţului poate fi una conjuncturală: un incendiu a izbucnit la un terminal de gaze naturale din Norfolk, Marea Britanie, fapt ce a determinat o presiune pe preţurile din Europa, resimţită până în SUA, scrie BBC News.