Cea mai mare companie de electricitate şi gaze din Germania a acceptat să se divizeze sub presiunea Comisiei Europene, potrivit „Financial Times“.
E.ON s-a oferit să-şi vândă reţeaua de electricitate din Germania pentru a satisface pretenţiile CE privind separarea operaţiunilor de producţie de cele de distribuţie de electricitate.
Compania plănuieşte să vândă şi 20% din capacităţile de producţie a energiei din Germania, deşi poate face schimb de active cu un competitor străin.
Germania şi Franţa sunt cele două state europene care consideră că această strategie va duce la distrugerea companiilor integrate şi speră ca opoziţia lor să anuleze planul CE.
Statele membre UE au convenit, în principiu, să liberalizeze piaţa angro a energiei şi să-i separe activităţile pentru a încuraja concurenţa pe pieţele electricităţii şi gazelor naturale.
Efectul aşteptat este reducerea preţurilor la utilităţi. Germania şi Franţa propun o soluţie alternativă: transferul reţelelor energetice unei companii separate care să rămână însă în proprietatea grupului.
În acest context, decizia E.ON de a-şi vinde reţeaua de distribuţie subminează poziţia guvernului german. Pe de altă parte, companiile EDF din Franţa şi RWE din Germania continuă lupta împotriva deciziei CE.