ÎN FAŢA MORŢII TOŢI OAMENII SUNT EGALI
Era o seară ca multe altele, cenuşie, fadă.Oamenii erau plictisiţi, mai trecuse o iarnă în care apa caldă era călâie şi dată cu porţia, caloriferele de decor, mîncarea puţină şi rară, iar distracţia lipsă. Lumea stătea în faţa televizorului, sătulă de necazurile cotidiene, uitându-se plictisită la un film, anodin, programat între două telejurnale, lungi , anoste, care îl proslăveau pe marele conducător. Deodată pământul a început să se cutremure, tare, din ce în ce mai tare. În panica ce a urmat multă lume a ieşit din apartamente sau case în stradă, nimeni nebănuind ampoarea dezastrului de după.

DEVASTATOR.Cutremurul din 4 martie, ora 21,22 este considerat datorită efectelor sale, ca unul dintre cele mai distrugătoare şocuri seismice care a lovit Romania în epoca modernă,având o intensitate de 7,2 pe scara Richter. Adâncimea ultimului şoc a fost la 109 km, în dreptul localităţii Potârlagele-Buzău. Ruperea a plecat din focarul preşocului la o adâncime de 93 km , la ora 21,21 şi 56,2 secunde, s-a propagat spre est şi sud şi după 4,7 secunde a ajuns la focarul la ora 21.22 şi 0,9 secunde , la o adâncime de 79 km. Procesul de rupere a continuat şi la