Dacia Sandero este derivat din modelul Renault Sandero, comercializat deja în Brazilia şi Argentina. Noul model este al cincilea autoturism dezvoltat de Renault şi Dacia pe platforma Logan (B0).
Dacia Sandero este derivat din modelul Renault Sandero, comercializat deja în Brazilia şi Argentina. Noul model este al cincilea autoturism dezvoltat de Renault şi Dacia pe platforma Logan (B0).
Oficialii Dacia au afirmat anterior că noul model va fi comercializat în România din a doua parte a acestui an, la preţuri similare Logan Sedan. Cel mai probabil, maşina va fi lansată pe piaţa românească în luna iunie, la un preţ care nu va depăşi 9.500 de euro pentru cea mai echipată versiune.
Dacia Sandero va beneficia de trei ani de garanţie, sau 100.000 de kilometri, pe majoritatea pieţelor europene pe care va fi comercializată. Portbagajul lui Sandero are 320 de litri. Dacia va începe producţia noului model Sandero, în două volume şi cu cinci uşi, în luna mai, acesta urmând să fie lansat pe piaţa românească în luna iunie şi, până la finele anului, pe mai mult de 40 de pieţe, a declarat directorul general al companiei, Francois Fourmont.
El a precizat că prima maşină Sandero a fost produsă la Piteşti, înainte de intrarea în producţia de serie, în luna octombrie a anului trecut. Dacia va fabrica, din luna septembrie, 5-600 de unităţi Sandero pe zi, a spus Fourmont. El a menţionat că uzina va lansa al cincilea model din gama Logan, un SUV, la finele anului 2009. Vânzările de automobile dezvoltate de Renault şi Dacia pe platforma Logan (B0) vor creşte cu 75% în acest an, la nivel mondial, la 750.000 de unităţi.